Ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius)

Ciocanitoarea de stejar este larg raspandita in padurile de foioase, in special cele de stejar si carpen, cu arbori ajunsi la maturitate. Prefera arbori de peste 100 de ani, desi proportia acestora este mica oriunde in Europa. Lungimea corpului este de 19,5 - 22 cm si o greutate de 50 – 85 g. Anvergura aripilor este de circa 33 – 34 cm. Este cu circa 15 % mai mica decat ciocanitoarea pestrita mare si cu circa 40 % mai mare decat ciocanitoarea pestrita mica. Similar rudelor sale, penajul este alcatuit dintr-o combinatie atractiva de alb, negru si rosu. Comparativ cu rudele sale are cel mai putin negru pe fata. Se hraneste in special cu insecte si larvele acestora din scoarta arborilor, insa vara consuma si seminte si fructe. Longevitatea cunoscuta este de 8 ani.Este o specie prezenta in partea centrala si de sud – est a continentului european. Depinde mai putin decat celelalte specii de ciocanitori de prezenta lemnului mort, fiind esentiala prezenta padurilor de stejar matur si a cavitatilor necesare cuibaritului. Primavara isi delimiteaza teritoriul si acesta este aparat de ambii parteneri. Masculii isi anunta prezenta si revendica teritoriul prin chemari si cantece. Darabana este mai putin folosita comparativ cu alte specii, iar femelele nu bat deloc darabana. Masculul este cel care excaveaza locul pentru cuibarit, iar femela inspecteaza escavatia facuta si decide daca o accepta sau nu. Construiesc in fiecare an un nou cuib. La fel ca in cazul altor specii de ciocanitori, femelele sunt cele care initiaza copulatia. Se hraneste in cea mai mare masura pe stejari, insa acolo unde exista in preajma copaci cu o esenta mai moale (mesteacan, frasin, salcie) ii foloseste pentru construirea cuibului. Aceste specii cu lemn de o esenta mai moale se descompun mai repede. Inaltimea cuibului variaza intre 5 – 20 m. Intrarea este rotunda de 4-5 cm. Est probabil cea mai sedentara dintre toate speciile europene de ciocanitori. Arareori fac calatorii mai lungi.

 Identificare : Are acelaşi colorit ca şi ciocănitoarea pestriţă mare, dar cu o "pălărie" roşie pe cap. Este uşor de observant că şi juvenilul de ciocanitoare pestriţă mare şi de ciocanitoare de grădini are creştetul roşu, însă ciocanitoarea de stejar se deosebeşte de ei prin faptul că are mai mult alb pe parţile laterale ale capului şi gâtului, flancuri striate şi tectrice subcodale roz deschis fără a contrasta puternic cu abdomenul care are o nuanţă cafeniu gălbuie.

Răspândire: Peste cea mai mare parte din Europa în afară de Irlanda, nordul îndepărtat al Scandinaviei şi mare parte din sud-estul Europei.

Dimensiune: 21 cm

Habitat: În majoritatea pădurilor cu frunziş. Urcă şi pe văile râurilor.

Cuib: Scorburi de copac.

Ouă: 5-6, albe, lucioase, a căror clocire, timp de 14-15 zile, este asigurată de ambii soţi.

Hrană: Nevertebrate, ouă şi seminţe.

                   http://www.pasaridinromania.com/2014/03/ciocanitoare-de-stejar-dendrocopos.html                    

Greluşel de zăvoi (Locustella fluviliatis)

 The common grasshopper warbler (Locustella naevia) is a species of Old World warbler in the grass warbler genus Locustella. It breeds across much of temperate Europe and western Asia. It is migratory, wintering in north and west Africa. The genus name Locustella is from Latin and is a diminutive of locusta, "grasshopper".Like the English name, this refers to the characteristic insect-like song of the common grasshopper warbler and some others in this genus.The specific naevia is Latin for "spotted ".

This small passerine bird is found in short dense vegetation, often close to water. It is a medium-sized warbler about 13 cm (5 in) long. The adult has a streaked brown back and whitish grey underparts which are unstreaked except on the undertail coverts. The sexes are identical, as with most warblers, but young birds are yellower below. Like most warblers, it is insectivorous. Four to seven eggs are laid in a nest on or near the ground in thick vegetation or in a tussock of grass.

This is a species which skulks in the undergrowth, creeping through bushes and low foliage, and which is very difficult to see except sometimes when singing from a prominent position. The song, which gives this species its name, is a monotonous mechanical insect-like reeling, often given at dawn or dusk.

                      https://soundcloud.com/camaras-de-lumini/grelusel-de-zavoi-locustella-fluviliatis                     

                       http://thehungrynomad.net/2017/07/02/un-mic-atlas-pasari.html                      

Codroș de munte (Phoenicurus ochruros)

Este o pasare de munte, dar poate fi intalnita si in zona dealurilor cu puțină vegetatie. Totodata, este extrem de bine adaptata la traiul in orase, cuibarind in locuri care seamana cu habitatul ei traditional: cladiri inalte si cariere de piatra. Masculii au penaj negru-gri pe partile superioare si pieptul negru, cu tartita si coada portocalii. Femela are culoarea gri-maronie, mai putin tartita si coada, care sunt portocalii. De statura unui măcăleandru, are o lungime a corpului de 14-15 cm, anvergura de 23-25 cm, masa corporala de 12-20 g. Se hraneste in principal cu nevertebrate, dar toamna mananca si fructe de arbusti si seminte. Traieste, in medie, doi ani, daca se afla in libertate.

 Cuibareste in aproape toata Europa. Populatiile din nord-est migreaza spre zone cu clima mai putin aspra, in sud-vestul Europei si in nordul Africii. Sta in Europa de la finele lunii martie pana in luna septembrie. Se hraneste pe sol si sapa in pamant cu ciocul. Atinge maturitatea sexuala la varsta de un an. Masculul canta de pe o pozitie inalta pentru a-si apara teritoriul de imperechere primavara, apoi canta si face adevarate reprize de dans pentru a atrage o femela la locul de cuibarit. In general este monogam, desi ocazional masculii pot avea si mai mult de o partenera. Femela construieste cuibul din iarba, muschi si frunze intr-o gaura de stanca, nise din peretii cladirilor, polite suspendate etc.

                     https://soundcloud.com/camaras-de-lumini                        

Şorecar comun (Buteo buteo)

Șorecarul comun (Buteo buteo) este una dintre cele mai des întâlnite păsări de pradă din România. Șorecarul comun este întâlnit atât în zonele împădurite și în câmpiile întinse unde folosește orice punct de vedere.Șorecarul comun este una dintre cele mai des întâlnite păsări de pradă din România. Șorecarul comun este întâlnit atât în zonele împădurite și în câmpiile întinse unde folosește orice punct de vedere.

 Poate fi intalnit intr-o varietate de habitate. Are nevoie de copaci sau paduri pentru a cuibari, dar cu acces la zone deschise precum terenurile agricole sau pajisti, pentru a vana. Este o pasare rapitoare de dimensiuni medii cu mai multe variatii de penaj. Poate fi recunoscuta usor pentru aripile largi, gatul scurt si coada rotunjita. Prezinta o banda de culoare deschisa peste piept, varfuri negre de aripi si coada dungata. Lungime a corpului de 50-57 cm, anvergura de 110-130 cm, masa corporala medie de 1 kg la femele si 780 g la masculi. Mananca mamifere mici, pasari, hoituri, dar nu refuza ramele si insectele mari. In salbaticie, durata medie de viata este de opt ani.

 Cuibareste in mai toata Europa, si migreaza din unele zone. Populatiile din vest tind sa devina sedentare sau sa migreze pe distante mici. Cele din centrul, estul si nordul continentului migreaza in sud pentru iarna. Pasare de prada diurna, este vazuta deseori cum sta la panda pe stalpi sau cum planeaza in cercuri. Atinge maturitatea sexuala la varsta de trei ani. Masculii au un ritual de curtare spectaculos. Urca tot mai sus, in zbor, iar apoi coboara in picaj si se rostogolesc pentru a capta atentia femelei. Cuibul este solid, din bete, construit la bifurcarea a doua crengi solide de copac. Se imperecheaza pe viata.
Populatie
Totalul populatiei care cuibareste in Europa este cuprins intre 710.000 si 1.200.000 de perechi. In ciuda declinului din cateva tari in perioada 1990-2000, populatia cheie a ramas stabila, iar specia si-a marit numarul in mare parte a Europei.

Cuibaritul
Doua sau patru oua cu dimensiunile de 55 x 44 mm sunt depuse in lunile martie-mai si sunt clocite de femela timp de 33-38 de zile. Pui pot zbura dupa 50-60 de zile de la eclozare, dar mai stau cu parintii pentru inca sase-opt saptamani. Scot un singur rand de pui pe an.

Amenintari si conservare
Ca multe rapitoare de zi, sorecarul ramane o specie amenintata de vanatoare, de otravire, iar masurile de conservare includ masuri legislative si cele de prevenire a persecutiei. Deranjul excesiv in zonele de imperechere duce la abandonarea cuiburilor sau la pierderea pontei.

Cârstel de câmp (Crex crex)

Cârstelul de câmp (Crex crex) este unul dintre cei mai comuni cârstei din România.

E întâlnit în aproape toate zonele deschise aflate la altitudini cuprinse între 0-1200 m.

Este o pasare omnivora, hrana sa constând în majoritate nevertebrate (coleoptere, râme și moluște), dar poate fi alcătuită și din cereale și plante înrudite, trifoi și chiar fructe sau vertebrate mici.

Duce o viață ascunsă prin ierburi înalte, unde, și cuibărește. Aceasta pasare este protejata de lege.Expertii de la Bruxelles vor sa protejeze pasarile salbatice pe cale de disparitie si abia asteapta sa ne daruiasca pentru asta peste 140 de milioane de euro pe an.

Romanii nu se inghesuie insa sa ia banii: fie nu stiu cum sa obtina finantarea, fie nu vor sa renunte la cosit si ingrasaminte de dragul potarnichilor.

Crex Crex alias cristelul de camp este, in 2010, unul dintre “sponsorii” de nadejde ai fermierului. Romanii care au un hectar intr-o zona protejata din Maramures, Bucovina, Dobrogea sau Banat, unde cuibareste zburatoarea cu aripi ruginii, pot cere 209 euro de la Uniunea Europeana.

Amenintat de cosit si secerat, Crex Crex are nevoie de pasuni si lanurile de cereale bogate, pe care fermierii sa le ingrijeasca mereu cu ingrasamant natural, dar care sa nu contina prea mult azot.

Cucuvea (Athene noctua)

Cucuveaua sau huhurezul de stâncă (Athene noctua) este o pasăre din familia Strigidae, care viețuiește în mare parte în zonele temperate și calde din Europa, Asia și de nordul Africii.Cucuveaua este de fapt o bufniță de talie mai mică (23–27 cm), cu un penaj cenușiu deschis, având ochii (irisul) de culoare galbenă. Are o coadă scurtă, fiind o pasăre care este activă și ziua și noaptea.

Există două tipuri de bufnițe: Strigidae și Tytonidae. Bufnița vânează insecte și mamifere mai mici, inclusiv unele păsări, cu toate că unele se specializează în a vâna pește.

Oul de bufniță este mai alb și are o formă aproximativ sferică. Aceasta poate depune de la câteva până la o duzină, depunerea lor durând între o zi și trei zile. Nu eclozează în același timp.Cucuveaua trăiește în zonele cu climă temperată din Europa, Africa de Nord și Asia. Populația de cucuvele din Germania era în anul 2003 de circa 6000 de perechi, crescând în anul următor la aproximativ 7400 de perechi.

Potârniche (Perdix perdix)

Potârnichea sau potârnichea cenușie (Perdix perdix) este o pasăre sedentară din familia fazianidelor (Phasianidae)ordinul galiformelor (Galliformes), răspândită în terenurile agricole din câmpie și de pe coline în Europa și Asia, cu o talie de 30 cm, de culoare cafeniu-deschis, cu gâtul și gușa cenușii, abdomenul alburiu, și o pată brună-ruginie în formă de potcoavă pe piept. Se hrănește cu plante (semințe, cereale, vegetale, fructe, frunze verzi, ierburi) și nevertebrate (insecte, larve, râme, melci). Cuibul și-l face pe pământ, ascuns în iarbă sau sub tufișuri. În România se găsește în regiunile joase, în câmpie, culturi de cereale, mai rar în golurile alpine ale Carpaților.Este o pasarea relativ mica, cu greutate medie (350 g gainusa, 400 g cocoselul), spre toamna este mai mare, incepand sa scada in greutate pe timpul iernii. Are penajul de culoare cenusie, cu puncte, dungulite, are capul gusa de culoare roscata, picioarele cenusii, ciocul cenusiu inchis, ochii au in jur dunga circulara de culoare rosie. Potarnichile tinere au picioarele colorate in galben.

Masculii isi limiteaza teritoriile inaintea imperecherii. Deseori se dau lupte crancene intre rivali. Deosebirea intre mascul si femela este ,,potcoava” de pe piept, de culoare maro (la cocosel este colorata intens, iar la gainusa aceasta este sub o forma mai stearsa). Gainusa se deosebeste de cocosel prin faptul ca are penele capului putin striate in lungime, iar cele de pe lateral au o culoare galbui-cenusie, iar la cocosel, sunt intens striate in lungimea lor.

Potarnichea poate trai trei pana la patru ani. Auzul si vazul acestei pasari sunt dezvoltate. Ciripitul ei este ,,rrip-rrip-rrip”. Cand glasul este disperat si se striga adunarea sau cand se ridica sa zboare, sau cand se aude mai puternic strigatul cocoselului in perioada cand se imperecheaza – un ciripit ,,cherr-rec” – la acestea, femela raspunde cu tonul mai slab. Puii au ciripitul foarte slab.

Toamna catre iarna, potarnichile stau mai mult in stoluri pana in lunile februarie si martie, cand ele se despart. Pe timp de frig, potarnichile se aduna iar in stoluri.